Mărturie Petre Marian:
Sunt Petre Marian din județul Bistrița. Mama mea m-a abandonat la vârsta de 3 ani, trimițându-mă într-un orfelinat alături de ceilalți 6 frați.
Acolo, am început să consum alcool de la vârsta de 12-13 ani și să devin un băiat foarte rău. La vârsta de 18 ani, când am plecat din orfelinat, mama m-a chemat să merg la ea, deoarece locuia în Spania.
Abia așteptam să ajung la ea în Spania, având planuri de a-i face rău. M-am purtat foarte urât cu mama și, fiind în Spania, am început să consum droguri și să cheltuiesc toți banii pe care îi câștigam.
Am trăit o viață dezordonată până la vârsta de 24 de ani, am făcut toate relele și de multe ori m-am comportat ca un nebun.
Nu aveam nici liniște, nici pace; credeam că aceasta este viața adevărată și frumoasă, neștiind de ceva mai bun. Până când am intrat într-o biserică creștină penticostală.
Acolo am cunoscut un om care m-a învățat încet-încet să renunț la droguri, alcool și la toate legăturile demonice cu care eram legat.
Acest om a devenit ca un părinte pentru mine. Am reușit să obțin permisul de conducere, ceea ce nimeni nu credea că mi-ar oferi vreo șansă.
Dar, deoarece m-am apropiat de Dumnezeu, El m-a ajutat să devin un om normal și să îndeplinesc lucruri pe care nu le visam niciodată în viață. Dumnezeu mă iubește și a trimis oameni special să mă ajute să mă schimb.
Acum pot striga cu putere că sunt liber datorită lui Dumnezeu și mă bucur de viața schimbată pe care o am!
Merită să te lași ajutat, așa cum am făcut eu, dacă te lupți cu aceleași probleme cu care m-am luptat eu!
Dumnezeu vrea să fii copilul Lui, liber, fericit și sănătos!
Dumnezeu te iubește!
Vrei să te lași ajutat? Decizia îți aparține. Dacă vrei, poți!
