Mărturie Ruben Hontău:
Am crescut într-o familie creștină, în Arad, dar am început să nu ascult de părinți și m-am implicat în anturaje care mi se păreau puternice, dorind să mă fac remarcat la acea vârstă, în jurul a 14 ani.
Mai târziu, mi-am dat seama că nu era atât de simplu când deja mă învățasem cu toate legăturile celui rău, cum ar fi băutura, tutunul, drogurile și altele.
Credeam că pot să controlez totul, dar la un moment dat am realizat că cei din jurul meu, chiar și prietenii de pahar, fugeau de mine și nu voiau să mai stea în preajma mea.
Am ajuns într-o situație disperată și am plecat în Franța să lucrez, dar și acolo, la scurt timp, am găsit un alt anturaj similar cu cel din România.
M-am cufundat și mai adânc în droguri și alte probleme, fiind chiar internat într-un spital de psihiatrie și ținut în cămașa de forță timp de mai multe zile.
După aproximativ o lună, frații mei m-au scos și am început să îmi revin, numai că într-un an de zile m-am întors la vechile obiceiuri și la ofertele pe care mi le punea în față cel rău. De data aceasta, situația mea s-a agravat considerabil.
M-am întors în România, crezând că va fi mai bine, dar lucrurile au mers din rău în mai rău. În loc să ascult de sfaturile familiei și ale celor dragi, m-am îndepărtat tot mai mult de ei și m-am cufundat tot mai adânc în păcate.
Am plecat în Europa cu prietenii de pahar să fac bani, dar banii nu stăteau alături de mine. Cei dragi nu încetau să roage lui Dumnezeu.
Atât de gravă era situația mea încât am ajuns să dorm pe sub poduri și pe străzi, alături de oameni ai străzii, în Austria.
A venit ziua în care, fără să-mi dau seama, am decis să plec spre România cu un tren care m-a dus până la granița cu Ungaria, apoi am mers pe jos, dorindu-mi să ajung acasă din cauza dorului arzător care s-a aprins în mine.
Călătoria a durat două săptămâni până să ajung în Arad, unde locuia mama și fratele meu mai mic.
Nu mă mai înțelegeam cu nimeni și am devenit de fapt nebun. Ulterior, am fost considerat „nebunul Aradului”.
Familia a cerut ajutorul Bisericii și rugăciunile mai multor slujitori pentru mine. Au venit diferiți frați slujitori să încerce să stea de vorbă cu mine, dar nu au avut cu cine să se înțeleagă.
Un frate mi-a căzut la inimă în toată nebunia mea, am început să-l ascult încet și să mă înțeleg cu el, pas cu pas.
Apoi, Dumnezeu, prin intermediul acestui frate, m-a ajutat să fac distincția între bine și rău, și astfel inima mea a fost copleșită de Dumnezeu.
Astăzi mă bucur de libertatea cu care Dumnezeu m-a binecuvântat! Dacă vrei, poți!
Experiența mea m-a determinat să depun această mărturie, știind că foarte mulți tineri cred că nu mai au nicio șansă.
Dumnezeu ne primește pe toți și se bucură de oricine Îl acceptă în viața lui!
Este în puterea ta să decizi cine vrei să fii de azi înainte! Dumnezeu te așteaptă!
Noi vrem să te ajutăm, dar trebuie să te lași ajutat. Dacă vrei, poți!
Așa cum pentru mine a fost o soluție, știu sigur că și pentru tine există o soluție!
Caută Asociația „Dacă vrei, poți”!
