Politica de confidențialitate

Site-ul dacavreipoti.ro este un site care reliefează activitatea noastră, plus că este un site cu resurse importante pentru ca oamenii aflați în dependențe (sau cei care au în jurul lor pe cineva care se luptă cu dependențe) să găsească un popas de recuperare în primul rând din punct de vedere al minții, iar apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să găsească pacea sufletească.

Dorim să facem în continuare câteva precizări cu privire la politica de confidențialitate a acestui site.

Înainte de toate, merită să scriem faptul că orice acțiune, a oricărui om pe internet, nu neapărat pe acest site, este, a fost și va putea fi urmărită fie în mod manual de către cei care au o astfel de capacitate tehnică, fie de către anumiți „roboți informatici”.

Și încă ceva: numai simplul fapt că vizitezi acest site te pune în postura de a-ți da anumite date cu privire la adresa IP pe care o ai de la ISP-ul tău (adică de la cel care-ți furnizează serviciul de internet), deci inclusiv și locația IP-ului (nu neapărat locația ta fizică, ci locația fizică a operatorului ISP), data la care vizitezi site-ul și alte informații care nu sunt neapărat date cu caracter personal.

Este imposibil (sau cel puțin imposibil pentru capacitățile tehnice pe care le deținem noi) să identificăm o persoană după adresa IP, inclusiv după geolocație.

Trebuie să facem distincție de la început între datele cu caracter personal și datele care nu sunt cu caracter personal sau nu sunt esențiale pentru a spune că individul X a fost la data Y pe site-ul Z. Este exclus acest lucru din partea noastră și îți putem pune la dispoziție (în cazuri excepționale ce țin de o eventuală hotărâre judecătorească) ce se află în spatele acestui site ca și funcționalitate.

Cuprins

Colectarea datelor

Colectarea datelor începe atunci când accesezi acest site.

Așa cum am precizat anterior, adresa IP este primul indicator că avem o vizită pe site.

Folosim diverse module, plus cele puse la dispoziție în suita Google pentru o bună statistică cu privire la funcționalitatea site-ului, dar nu colectăm datele într-un mod voit pentru a întreprinde ulterior anumite acțiuni.

Datele pe care tu, în calitate de utilizator, ni le poți furniza sunt cele pe care le introduci când completezi un formular sau când scrii un comentariu.

Modulele pe care le avem instalate pentru buna funcționare a site-ului au un proces propriu de colectare a datelor, proces pe care nu-l putem controla. Nefiind produsele noastre, nu știm ce se întâmplă cu datele pe care le colectează de la noi și nici nu este în interesul nostru să fim în cunoștință de cauză. Scopul nostru nu este acela de a colecta date după date…

Utilizarea datelor

Nu avem niciun interes propriu pentru a utiliza datele pe care le colecăm.

Este drept că datele pot fi utilizate de către anumite părți prime sau terțe, dar nu avem cunoștințe despre modul în care aceștia utilizează datele colectate.

Noi, ca asociație, ne rezumăm strict la utilizarea datelor ce țin de comunicare, în sensul că pentru completarea unui formular ne angajăm să trimitem un răspuns persoanei din spatele acelei adrese sau dacă este un caz special și ne este lăsat un număr de telefon și ni se cere să-l contactăm, o facem, dar scopul principal este să ajutăm persoana, nu să luăm anumite date și să le expunem pe internet.

Scopul nostru, ca asociație, este să ajutăm oamenii care sunt robiți de tot felul de dependențe. Dacă cineva ne scrie că nu mai poate, că este la pământ din punct de vedere psihic și că nu știe ce să facă cu viața lui (poate chiar este la un pas de sinucidere), atunci avem toată responsabilitatea să acționăm și să facem tot ce ne stă în putință să ajutăm persoana respectivă pentru a nu se-ntâmpla vreo nenorocire.

Legat de utilizarea datelor, anumite module de pe site au ca rol colectarea și utilizarea datelor pentru a-și îmbunătăți funcționalitatea, fapt care ne este și nouă de folos.

Păstrarea datelor

Datele sunt stocate în baza de date a site-ului web.

În plus, anumite module, cum ar fi cele care monitorizează cookie-urile sau cele pentru statistici (privind vizitele utilizatorilor pe bază de IP și locație), au o anumită durată de stocare (un anumit număr de zile).

Ne angajăm să protejăm datele împotriva accesului neautorizat folosind mijloacele necesare pentru securizarea site-ului.

Nu avem informații cu privire la modul în care părțile prime sau terțe păstrează datele pe care le colectează de pe site-ul nostru.

Dacă vrei să ștergem anumite date pe care le avem strict despre tine, cum ar fi datele de identificare de la un anumit comentariu sau formular completat, te rugăm să ne comunici și vom șterge ce dorești. În felul acesta, asigurăm că termenul de „uitare” a datelor colectate (termen des utilizat în „limbajul GDPR”) va fi realizat cu succes.

Accesul la date

Trebuie să știi că treaba noastră nu este să vindem sau să distribuim cuiva anume datele pe care le colectăm cu ajutorul acestui site.

Dacă este un cadru legal în care ni se cer datele pe care le avem, atunci este normal să le punem la dispoziție fără nicio problemă.

Datele de pe acest site sunt securizate, iar baza de date nu este la vedere.

Atât noi, cât și cei care ne găzduiesc site-ul, efectuăm anumite „backup-uri”, adică niște copii de rezervă a site-ului pentru a fi pregătiți în caz că se întâmplă ceva cu sistemul și site-ul este compromis. Nu avem expertiza tehnică necesară pentru a ne proteja de orice atac informatic, dar încercăm atât noi, cât și cei care ne găzduiesc site-ul să facem tot ce ține de noi ca breșele de securitate să fie minime. Nu este o surpriză faptul că un sistem informatic nu este 100% sigur sau complet securizat din moment ce este online.

Așa cum am precizat anterior, dacă vrei să ștergem ceva anume sau poate că vrei să actualizezi o anumită informație, trebuie doar să ne contactezi și te vom ajuta. Mulțumim!

Cookie-urile sunt niște fișiere mici care sunt stocate pe dispozitivul tău și au ca scop colectarea și stocarea anumitor informații ce privesc activitatea ta pe site.

Pentru mai multe informații cu privire la cookie-uri (numite și „prăjiturele informatice”), te rugăm să intri pe pagina „Politica privind cookie-urile”.

Contact

Dacă ai nelămuriri cu privire la informațiile prezentate pe această pagină sau dacă vrei să ne întrebi ceva referitor la datele pe care le-ai pus la dispoziția noastră prin trimitrea unui comentariu sau prin completarea unui formular, te rugăm să iei legătura cu noi fie pe WhatsApp, fie pe e-mail.

Precizăm încă o dată că scopul nostru cu acest site este strict unul informativ, fapt pentru care ne dorim ca site-ul să fie o resursă valoroasă pentru vizitator, în sensul că informațiile pe care le găsește să-i fie de folos spre slava lui Dumnezeu. 

Oamenii liberi, fără dependențe, sunt oameni care vor contribui întotdeauna la bunul mers al societății. De astfel de oameni are nevoie toată lumea în jurul lui! Fii și tu lumină pentru cei de lângă tine! Nu te opri doar aici! Cel mai important și de dorit lucru este cerul! Cerul este cea mai bună destinație pentru oameni!

Mulțumim pentru vizită! Dumnezeu să te binecuvânteze!

x

Cunoști pe cineva care se confruntă cu dependențe cum ar fi consumul de droguri, alcool, pornografie și altele la fel de dăunătoare? Trebuie să știi că există o șansă de salvare pentru astfel de persoane! Te confrunți chiar tu cu dependențele? Vrei să scapi de dependențe? Dacă vrei, poți! Dumnezeu așteaptă decizia ta!

Contactează-ne!

Select the fields to be shown. Others will be hidden. Drag and drop to rearrange the order.
  • Image
  • SKU
  • Rating
  • Price
  • Stock
  • Availability
  • Add to cart
  • Description
  • Content
  • Weight
  • Dimensions
  • Additional information
Click outside to hide the comparison bar
Compare